Showing posts with label Mircea Crișan autograf. Show all posts
Showing posts with label Mircea Crișan autograf. Show all posts

Sunday, May 3, 2015

Mircea Crișan, actor, cabaretist, regizor și umorist, celebru în România anilor 1950-1960

Mircea Crișan (n. Mauriciu Kraus la 8 august 1924, CFR – d. 22 noiembrie 2013, Düsseldorf, Germania) a fost un actor, cabaretist, regizor și umorist, celebru în România anilor 1950-1960 și în Germania restul vieții.

Evreu[3] născut în România (într-un vagon de tren care traversa Maramureșul) și declarat la oficiul stării civile la 9 august[4]).
Când era copil, mergea în turneu cu părinții (angajați la un parc de distracții ambulant).[5]
La 19 ani s-a angajat ca vânzător de mezeluri și, tot pe-atunci, a debutat mai mult figurant decât ca actor, la Teatrul Barașeum, actualmente Teatrul Evreiesc de Stat, în spectacolul Lozul cel mare de Sholem Aleichem. A studiat apoi la Conservatorul de Artă Dramatică, clasa Maria Filotti (1944-1946).
După absolvire a jucat la Teatrul Armatei, la Teatrul Savoy, la Teatrul de Estradă, în spectacole de varietăți alături de actorii Nicolae Stroe, Gogu Trestian, Ion Antonescu-Cărăbuș, Horia Căciulescu, Zizi Șerban, Elena Burmaz, Tanți Căpățână, Puiu Călinescu. Multe din textele din perioada din România au fost compuse în colaborare cu Alexandru Mandi.
Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, actorului Mircea Crișan i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”.[6]
În 1968, cu ocazia unui turneu la Paris la teatrul Olympia, a rămas în Occident[7] și s-a stabilit ulterior în Germania, unde a început să-și scrie numele Mircea Krishan[8]


În Germania a colaborat, sub acest nume, cu mulți artiști de scenă cunoscuți, între care Rudi Carell și Gisela Schlüter.
Mircea Crișan și-a petrecut ultimii ani de viață internat într-un azil pentru vârstnici din Düsseldorf, suferind de boala Alzheimer. A fost înmormântat în cimitirul evreiesc din Düsseldorf.