Succes 2010: The Drifters, o felicitare de Crăciun

Dupa doua tentative esuate de a obtine autografele muzicienilor supetrupei The Drifters, astazi am primit o felicitare de Craciun tocmai din Nottingham, semnata de toti cei patru membri: Maurice Cannon, Michael Williams, Damion Charles si Ryan King.

The Drifters sunt o trupa americana de doo wop/R&B care a cunoscut celebritatea intre anii 1953 - 1962.

In 2004, Rolling Stone Magazine i-a clasat pe The Drifters pe locul 81 in Top 100 Greatest Artists of All Time. In 1988, the Rock and Roll Hall of Fame i-a acceptat ca membri pe muzicienii de la The Drifters: Clyde McPhatter, Bill Pinkney, Gerhardt Thrasher, Johnny Moore, Ben E. King, Charlie Thomas, Rudy Lewis.

Succes 2010: Mary Ann Moorman, martor cheie la asasinarea preşedintelui american John F Kennedy. O fotografie Polaroid pentru istorie

Mary Ann Moorman (born August 5, 1932 (1932-08-05) (age 78)) was a witness to the assassination of U.S. President John F. Kennedy. She is best known for her photograph capturing the presidential limousine a fraction of a second after the fatal shot.

On November 22, 1963, U.S. President John F. Kennedy was assassinated in Dallas, Texas.

Moorman was standing on grass about 2 feet (61 cm) south of the south curb of Elm Street in Dealey Plaza, directly across from the grassy knoll and the North Pergola concrete structure that Abraham Zapruder and his assistant Marilyn Sitzman were standing on, during the assassination. Moorman stated that she stepped off from the grass onto the street to take her Polaroid photo. Zapruder is seen standing on the pergola in the Moorman photograph, with the presidential limousine already having passed through the line of sight between Zapruder and Moorman.

Moorman was standing only 20 feet (6 m) behind and to the left of President Kennedy with her friend, Jean Hill, and they are clearly seen in many frames of the Zapruder film.

Between Zapruder film frames Z-315 and 316, approximately one sixth of a second after President Kennedy's head was shattered at frame Z-313, Moorman took a Polaroid photograph (her fifth that day) of the presidential limousine and President Kennedy that also includes the grassy knoll area.

What was captured in the background of the photo has been a matter of contentious debate. On the grassy knoll, some claim to have identified as many as four different figures, while others dismiss these indistinct images as trees or shadows. Most often a figure is identified as the "badge man" because the figure is supposedly a uniformed police officer. Others claim to see Gordon Arnold, a man who claimed to have filmed the assassination from that area, a man in a construction hard hat, and a hatted man behind the picket fence.

Moorman stated she heard a shot as the limousine passed her, then heard another shot or two after the president's head first exploded. She stated that she could not determine where the shots came from, and that she saw no one in the area that appeared to have possibly been the assassin. Moorman was interviewed by the Dallas County Sheriff's Department and the FBI. She was called by the Warren Commission to testify, but due to a sprained ankle, she was unable to be questioned. She was never contacted by them again.

Mary Ann Moorman este un martor al asasinarii presedintelui american John F Kennedy. A devenit celebra datorita faptului ca a facut o poza Polaroid limuzinei prezidentiale, de la 6 metri distanta, la o fractiune de secunda dupa ce Kennedy a fost impuscat.

Mrs. Mary Ann, ajunsa la 78 de ani, incearca acum sa vanda faimoasa fotografie Polaroid intr-o licitatie pe eBay, pretul cerut fiind $225.00 USD. Asa cum mi-a relatat intr-o scrisoare pe care mi-a trimis-o impreuna cu fotografiile semnate, doreste sa vanda fotografia pentru a avea bani sa calatoreasca prin lume. Fotografia a trezit controverse majore, fiind studiata si astazi de catre adeptii teoriei conspiratiei. Unii sustin ca pe fundalul neclar se pot observa presupuse personaje care ar fi putut face parte dintr-un posibil complot.

Succes 2010: Sophia Loren sau cum a luat Oscarul fiica sosiei lui Greta Garbo

Cea care avea sa devina sex-simbolul Italiei a plecat la 15 ani către Roma în cautarea succesului. Împreună cu mama sa, care în 1932 câștigase un concurs ca sosie a Gretei Garbo, a debutat în filmul Quo Vadis?. A participat la mai multe concursuri de frumusețe printre care și Misss Italia în 1950 (unde a câștigat titlul de Miss Eleganza, titlu creat special pentru ea).

In 1953 joacă în filmul lui Giovanni Roccardi, Africa sotto i mari unde îl întâlnește pe cel care va deveni apoi soțul său, producătorul Carlo Ponti, care a rămas impresionat de potențialul său și i-a oferit un contract pe șapte ani.

S-a căsătorit de două ori cu Carlo Ponti, prima dată în septembrie 1957, dar din moment ce, în acea perioadă, divorțul nu era legal în Italia, cuplul riscă să fie acuzat de concubinaj (Loren) și de bigamie (Ponti). Astfel cei doi au emigrat în Franța unde au devenit cetățeni francezi și Ponti a putut să divorțeze de soția lui Giuliana Fiastri și s-au căsătorit pe data de 9 aprilie 1966 la Sevres (Franța).
Din acest moment cariera Sofiei a cunoscut o ascensiune fulminanta. Apariția ei pe coperta celebrei reviste Life Magazine în 1955 marchează începutul carierei internaționale, datorită frumuseții sale, precum și a talentului său înnăscut ca actriță.

Începând cu 1956 interpretează și în limba engleză în principalele producții din SUA
În timp, se va afirma din ce în ce mai mult ca un simbol al cinematografiei italiene în lume; definitiva consacrare ca actriță va veni cu Premiul Oscar câștigat în 1961 pentru interpretarea din filmul său simbol La ciociara de Vittorio De Sica într-un rol care fusese refuzat de Anna Magnani.
Împărțită între Italia și Hollywood joacă în numeroase filme de succes alături de cele mai mari staruri mondiale, filme conduse de regizori ca: Vittorio De Sica, Mario Monicelli, Ettore Scola, Dino Risi, Mario Camerini, Charlie Chaplin, Sidney Lumet, George Cukor, Michael Curtiz, Anthony Mann și André Cayatte. Interpretează roluri în opt filme regizate de Vittorio De Sica, completată deseori de actorul Marcello Mastroianni.

Nicio actriță italiană n-a ajuns vreodată la o asemenea popularitate internațională.

În 1982 în urma vechilor probleme cu fiscul italian, este acuzată de evaziune fiscală și închisă, rămânând timp de 17 zile în penitenciarul din Caserta. Responsabilitatea evaziunii fiscale a fost atribuită apoi impresarului său, dar nu i-a fost ușor să remonteze proasta publicitate.

În anii 80' s-a ocupat aproape numai de participarea la producții TV: Sophia: Her Own Story film autobiografic pentru televiziunea americană după romanul omonim, Madre coraggio (1986), Mamma Lucia și remake-ul filmului La ciociara (1988) de Dino Risi: singura excepție a fost filmul Qualcosa di biondo (1984) în care joacă alături de fiul său Edoardo.

În 1994 Robert Altman a distribuit-o în filmul Prêt à porter.

În anul următor a fost partenera lui Jack Lemmon și Walter Matthau în That's amore - Due improbabili seduttori, iar în 1997 a interpretat rolul de mamă a unui băiat evreu care voia să devină comunist, în filmul Soleil de Roger Hanin.

În 2002 a jucat în Cuori estranei, regizat de fiul sau Edoardo Ponti, iar în 2004 a jucat în filmul Peperoni ripieni e pesci in faccia de Lina Wertmulle. Dar cel mai mare succes îl va avea în serialul TV Francesca e Nunziata (2001) iar în 2004 joacă alături de Sabrina Ferilli în La terra del ritorno.

A interpretat rolul unei maici într-o reclama tv împreuna cu Christian De Sica și Elisabetta Canalis.

În 2006 a pozat pentru Calendario Pirelli 2007.
În februarie 2007 a jucat in filmul Saturno Contro de Ferzan Ozpetek, coloana sonoră a filmului fiind melodia Zoo be zoo be zoo interpretată de Sophia.

În 2009, după o absență destul de mare din lumea cinematografiei este chemată de Rob Marshall pentru a o interpreta pe mama protagonistului în Nine, omagiu muzical al filmului 8½, regizat de Fellini.
In 2010 se reintoarce il lumina reflectoarelor și devine protagonista miniseriei La mia casa è piena di specchi , inspirată din cartea autobiografica a surorii sale Maria Silicone . Sophia o interpretează pe mama sa Romilda .

Succes 2010: Brian Auger - de la jazz la Hendrix

Brian Auger este un muzician celebru pentru interpretarile sale la keyboard in compozitii de jazz si rock. Orga sa favorita poarta marca Hammond.
Un artist polivalent, Auger a concertat alaturi de artisti precum Rod Stewart, Tony Williams, Jimi Hendrix, Sonny Boy Williamson, Led Zeppelin, Eric Burdon. Interpretarile sale, in care a excelat in jazz, British pop, R&B, soul music si rock i-au adus o nominalizare la Grammy.

discografie:

1965 - Don't Send Me No Flowers - Sonny Boy Williamson
1965 - Attention!
1965-1969 - The Mod Years (Complete singles, B-sides, and rare tracks)
1967 - Open (Trinity's first album)
1968 - Definitely What
1969 - Streetnoise (double album)
1969/1970 - Befour (Last Brian Auger Trinity album)
1970 - Oblivion Express (First Oblivion Express album)
1971 - A Better Land (Oblivion Express)
1972 - Second Wind (Oblivion Express)
1973 - Closer To It (Oblivion Express)
1975 - Straight Ahead (Oblivion Express)
1975 - Live Oblivion Volume 1
1975 - Live Oblivion Volume 2
1975 - Reinforcements (Oblivion Express)
1976 - Best of Brian Auger (double album)
1975 - Happiness Heartaches (Oblivion Express)
1978 - Encore[2] - Brian Auger & Julie Tippetts (Reunion album)
1980 - Search Party
1982 - Here and Now
1987 - Keys to the Heart
1990 - Super Jam
1993 - Access All Areas: Live - Eric Burdon/Brian Auger Band (double album)
1993 - Tony Williams: Live in Tokyo 1978
1998 - Blue Groove - Karma Auger
1999 - Voices of Other Times (Oblivion Express)
2001 - Soft & Furry - Ali Auger
2004 - Auger Rhythms: Brian Augers Musical History (The Trinity, Julie Driscoll, Oblivion Express)
2005 - Brian Auger: Insights of the Keyboard Master (DVD)
2005 - Looking In the Eye of the World (Oblivion Express)
2005 - Live at the Baked Potato (Oblivion Express) Double CD
2005 - Live at the Baked Potato (Oblivion Express) DVD

Succes 2010: Dave Williams, astronaut canadian

In his impressive career as a member of the Canadian Astronaut Corps, Dr. Williams flew two Space Shuttle Missions.
Selected as an astronaut by the Canadian Space Agency in 1992, Dr. Williams participated in Neurolab, a 16-day mission in 1998, flying aboard the Space Shuttle Columbia. He and seven crewmembers served as both experiment subjects and operators for 26 life science experiments focused on the effects of microgravity on the brain and the nervous system.
Dr. Williams was appointed Director of NASA's Space and Life Sciences Directorate at the Johnson Space Center in Houston, Texas, and then Deputy Associate Administrator for Crew Health and Safety of the Office of Space Flight at NASA Headquarters, while he continued active astronaut training.
Dr. Williams has also participated in two underwater missions, one as Commander. The NEEMO missions assessed the potential of space-delivered tele-medicine as a way to deliver medical care to remote locations, important, as well, for the future of extended spaceflight.
In August 2007, Dr. Williams completed his second spaceflight as a mission specialist on STS-118, where he established a Canadian record of 17 hours and 47 minutes in three spacewalks accomplished in one mission, supporting construction of the International Space Station.
In all Dr. Dave Williams has flown more than 18 million kilometres and spent 28 days, 15 hours, 45 minutes and 33 seconds in space.

Dr. Dafydd "Dave" Williams retired from active astronaut status in March 1, 2008.

Succes 2010: Mario Vargas Llosa by Mario Muchnik

Fotografia lui Mario Vargas Llosa a fost realizata in 1974, la Calafell. Semnata de autor, Mario Muchnik

Succes 2010: Ernesto Sábato by Mario Muchnik

Fotografia lui Giuseppe Ungaretti a fost realizata in 1965, la Roma. Semnata de autor, Mario Muchnik

Ernesto Sabato (June 24, 1911 – April 30, 2011) was an Argentine writer and painter. According to the BBC he "won some of the most prestigious prizes in Hispanic literature" and "became very influential in the literary world throughout Latin America". Upon his death El País dubbed him the "last classic writer in Argentine literature"^.
Sabato was distinguished by his bald pate and brush moustache and wore tinted spectacles and open-necked shirts.He was born in Rojas, a small town in Buenos Aires Province. Sabato began his studies at the Colegio Nacional de La Plata. He then studied physics at the Universidad Nacional de La Plata, where he earned a Ph.D. He then attended the Sorbonne in Paris and worked at the Curie Institute. After World War II, he lost faith in science and started writing.
Sabato's oeuvre includes three novels: El Túnel (1948), Sobre héroes y tumbas (1961) and Abaddón el exterminador (1974). The first of these received critical acclaim upon its publication from, among others, fellow writers Albert Camus and Thomas Mann.^. The second is regarded as his masterpiece, though he nearly burnt it like many of his other works.Sabato's essays cover topics as diverse as metaphysics, politics and tango. His writings led him to receive many international prizes, including the Legion of Honour (France), the Prix Médicis (Italy) and the Miguel de Cervantes Prize (Spain).
On the request of President Raúl Alfonsín he presided over the CONADEP commission that investigated the fate of those who suffered forced disappearance during the Dirty War of the 1970s. The result of these findings was published in 1984 bearing the title Nunca Más (Never Again).