Friday, June 17, 2011

Gheorghe Hagi la Campionatul Mondial: ROMÂNIA - Columbia 1-0, 15 iunie 1998

Adrian Ilie's 15-meter shot 1st half injury time gave Romania a 1-0 victory over Colombia in their Group G opener Monday, 15 June 1998.

The Valencia striker outmaneuvered midfielder Maurizio Serna and defender Everth Palacios and lobbed the ball over advancing goalkeeper Farid Mondragon.


Colombia nearly tied the game in the 85th minute when replacement Adolfo Valencia shot from 30 meters.

The Romanian squad, still built around the core of veterans that played at the 1994 World Cup in the United States, set the pace for much of the match.

At the start of the second half, Colombia's coach Hernan Dario Gomez livened up his attack by substituting ineffective striker Victor Aritsizabal with Valencia.

In the first half, Colombia started briskly, eager to avenge defeat by Romania at the last World Cup. But its passing was ragged and easily intercepted by the Romanians, who quickly established midfield dominance.

Ilie had the first scoring chance on a fast break in the 11th minute, when he beat three defenders in the box and crossed the ball to unmarked Viorel Moldovan, who failedto connect from 7 meters.

Five minutes later, Colombian goalkeeper Farid Mondragon stretched to his right to stop a rasping shot from Dorinel Munteanu from the edge of the box, then knocked away the rebound hit by Ilie.

In the 40th minute, Moldovan intercepted a ricochet in the Colombian box, but his header from 6 meters just missed the right post.

"In the first period we lacked cohesion and clarity. After the break we were much more determined but unfortunately we missed all our scoring opportunities," Gomez told reporters.

Formatii:

Romania: Bogdan Stelea; Dan Petrescu, Gheorghe Popescu, Liviu Ciubotariu; Iulian Filipescu, Dorinel Munteanu, Gheorghe Hagi (Lucian Marinescu, 76), Constantin Galca, Gabriel Popescu (Ovidiu Stinga, 68); Adrian Ilie, Viorel Moldovan (Radu Niculescu, 85)

Colombia: Farid Mondragon; WilmerCabrera, Jorge Bermudez, Everth Palacios, Jose Santa; Maurizio Serna, Harold Lozano, Freddy Rincon, Carlos Valderrama; Victor Aristizabal (Adolfo Valencia, 46), Faustino Asprilla (Leider Preciado, 85).

Arbitru: Lim Kee Chong (Mauritius).

Thursday, June 16, 2011

Dumitru Prunariu, primul - și ultimul :) - cosmonaut român

Dumitru Dorin Prunariu (n. 27 septembrie 1952, Brașov) este primul cosmonaut român. La 14 mai 1981 a devenit primul și singurul român care a zburat vreodată în spațiul cosmic. A participat la misiunea Soiuz 40 din cadrul programului spațial „Intercosmos” și a petrecut în spațiu 7 zile, 20 de ore și 42 de minute. Este de profesie inginer aeronautic. A fost pe rând ofițer inginer în cadrul Comandamentului Aviației Militare, șef al Aviației civile române, președinte al Agenției Spațiale Române, ambasador al României în Federația Rusă, președintele Consiliului de ne-militarizare a spațiului cosmic din cadrul ONU. În prezent are gradul de general maior (cu 2 stele) în rezervă.


Născut în orașul Brașov la 27 septembrie 1952, Dumitru Prunariu a absolvit Liceul de Matematică-Fizică nr.1 din orașul natal în anul 1971. Tatăl său era de profesie inginer, iar mama cadru didactic la o școală generală. Pasiunea lui Prunariu pentru zbor s-a manifestat încă din copilărie.

Micul Prunariu și-a început calea spre stele de la cercul de aeromodelism de la Casa pionierilor din Brașov, unde construia modele de planoare și de avioane, visând să devină constructor de aparate de zbor. Avea 17 ani când a dobândit premiul republican la Concursul de creații tehnice „Minitehnicus”. Cu această ocazie a primit carnetul de membru Minitehnicus nr. 103. 11 ani mai târziu avea să devină cel de-al 103-lea pământean care a ajuns în Cosmos.

A absolvit Facultatea de Inginerie Aerospațială din cadrul Universității "Politehnica" din București în anul 1976 cu specializarea inginerie aeronautică. După finalizarea studiilor universitare, a lucrat ca inginer stagiar la Întreprinderea de Construcții Aeronautice (IAR) din Ghimbav (județul Brașov), între anii 1976-1977. Ulterior, în cartea „La cinci minute după cosmos”, scrisă împreună cu ziaristul Alexandru Stark, Prunariu avea să spună că dacă nu ar fi fost cooptat în detașamentul cosmonauților, ar fi construit la uzină, împreună cu soția, elicopterele și avioanele atât de râvnite în copilărie.


În anul 1974 s-a căsătorit cu Crina Rodica Prunariu, cu care a fost coleg de facultate, actualmente diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, fiind din 2007 ambasadorul României în Armenia. În 1975 s-a născut primul lor fiu, Radu-Cătălin, iar în 1977 al doilea fiu, Ovidiu-Daniel.

În mai 1977, au început să se facă selecționări pentru programul de zboruri cosmice Intercosmos , inițiat de către URSS și adresat țărilor aliate socialiste. Inițial, pentru detașamentul cosmonauților s-au oferit voluntar peste 150 de candidați, majoritatea fiind piloți de avioane supersonice și ingineri. "Programul „Intercosmos” era un program cosmic bine definit, care avea prevederi foarte clare și o evoluție bine precizată: de la experimente care au fost efectuate în regim automat la bordul diferitelor rachete de mare altitudine sau nave cosmice sovietice, până la experimente complexe efectuate de cosmonauți."

În timpul stagiului militar efectuat în cadrul Școlii de ofițeri de rezervă aviație de la Bacău, în mai 1977, comandantul de atunci al unității militare, locotenentul-colonel Ioan Săndulescu Stahie (cel care avea să devină mai târziu general-comandor de aviație și să îndeplinească funcția de comandant al Aviației și Apărării Antiaeriene a Teritoriului până în 1997), a intrat la curs și i-a anunțat pe inginerii militari TR că se fac selecționări pentru programul Intercosmos. 17 dintre ei au acceptat. După efectuarea testelor medicale la București, toți 17 au fost respinși. Motivul respingerii lui Prunariu a fost faptul că la probele de efort, pe fondul unei gripe de moment, i se depistaseră perturbații ale parametrilor inimii. La două luni după respingere, dosarele a cinci candidați între care și Prunariu au fost reluate, acesta reușind de data aceasta să treacă cu succes de toate probele. Din toate grupele de selecție au rămas in acea fază șapte candidați, doi au renunțat din motive personale, iar încă doi au fost eliminați după o pregătire inițială și ultimele faze de testare efectuate în țară.

Dumitru Prunariu finalizează, în septembrie 1977, cursurile Școlii de ofițeri de rezervă aviație din Bacău, cu gradul de sublocotenent în rezervă.


În toamna anului 1977, candidații cosmonauți au fost detașați de la locurile lor de muncă la unitatea militară de aviație de la Bacău, fiind incluși într-un program de pregătire multidisciplinar. Pregătirea a cuprins o serie de cursuri de pregătire teoretică efectuate la Academia Militară din București, câteva zeci de ore de zbor pe avioane MIG 15 efectuate la Bacău și educație fizică și cursuri de limba rusă efectuate la Poiana Brașov. Ofițerul responsabil cu pregătirea fizică primise ordin ca în două luni să scoată din inginerii candidați cosmonauți sportivi de performanță. Pe fondul unor exagerări în solicitările la efort fizic fără perioade adecvate de recuperare, în caracterizarea lui Prunariu s-a scris: "oarecare lipsă de voință în pregătirea fizică“. La data de 1 ianuarie 1978, erau totuși selecționați trei candidați ca membri ai grupului de pregătire a cosmonauților din cadrul Misiunii Spațiale Româno-Sovietice Intercosmos. Cei trei candidați erau ing. Dumitru-Dorin Prunariu, ing. Cristian Guran și căpitanul ing. Mitică Dediu. Înainte de zborul cosmic lui Dediu i s-a schimbat oficial prenumele din Mitică în Dumitru, iar referitor la Dumitru-Dorin Prunariu s-a decis ca în presă să apară doar cu prenumele Dumitru.

Aceștia trei au plecat la Moscova pentru a fi supuși unei evaluări finale de către specialiștii ruși din cadrul Institutului de Cercetări Biomedicale în domeniul aviației și cosmonauticii. Dumitru Dediu era cu 10 ani mai în vârstă decât Prunariu și cu 9 decât Guran și după regulile militare era considerat drept favorit. După testele de la Moscova, Cristian Guran (foarte bine pregătit profesional) a fost eliminat din echipa de potențiali cosmonauți români din cauza unor probleme ale aparatului vestibular.

În cele din urmă, Prunariu și Dediu au fost aleși să efectueze programul întreg de pregătire pentru a deveni cosmonauți. „Condiția mea fizică, adică sportivă, lăsa de dorit. S-a îmbunătățit abia la ruși. Medical, trecuserăm de toate testele”, spune Dumitru Prunariu. Dumitru Dediu, însă, chiar dacă nu avea cele mai bune performanțe la capitolul științific, excela fizic și medical.

Timp de trei ani, în perioada martie 1978-mai 1981, Prunariu și Dediu au urmat o pregătire de specialitate în calitate de candidați cosmonauți la Centrul de Pregătire a Cosmonauților "Iuri Gagarin" din Zviozdnîi Gorodok - „Orășelul Stelar” (aflat în apropiere de Moscova).


A doua grupă Intercosmos care a început pregătirea în martie 1978 în "Orășelul Stelar" a constat din câte doi candidați din cinci țări: Bulgaria, Ungaria, Cuba, Mongolia și România. În acea perioadă zburau deja în cosmos reprezentanții primei grupe Intercosmos, formată din Cehoslovacia, Polonia și Germania Democrată. După un an, pe motive politice, rușii au adus în pregătire și candidați din Vietnam, incluși în a doua grupă Intercosmos. Toți candidații cosmonauți străini au locuit în „Orășelul Stelar” împreună cu familia, condiție impusă de partea rusă, ceea ce a fost un fapt benefic pentru toți, familia având ocazia să-și susțină moral candidatul, să învețe limba și să se integreze mediului de acolo.

La 12 mai 1981, Dumitru Prunariu a fost confirmat în mod oficial ca primul nominalizat în cadrul zborului spațial româno-sovietic, alături de cosmonautul sovietic colonel Leonid Popov - comandant de echipaj. Acesta era un cosmonaut experimentat și mai efectuase un zbor cu o durată de 186 de zile, la bordul stației cosmice „Saliut-6". Cosmonautul român Dumitru Dediu și cosmonautul sovietic Iuri Romanenko au fost numiți ca membri ai echipajului de rezervă. Dumitru Dediu a primit vestea cu resemnare, mai ales că aceasta a venit chiar în ziua lui de naștere: "Nu a fost ușor - recunoaște el - dar asta-i soarta, știam de la început că numai unul dintre noi va zbura". Dintre toți candidații din programul Intercosmos, Prunariu a fost singurul cosmonaut care a obținut la examenele și testările finale calificative maxime, în contradicție cu Dediu care a trebuit să repete unele examene pentru a putea fi declarat calificat măcar în echipajul de rezervă.

„Pentru mine, scopul întregii pregătiri l-a constituit zborul cosmic, așa cum era și normal. În toată perioada de pregătire nu m-am gândit niciodată ce va urma după aceea”, afirmă Dumitru Prunariu.

După avaria majoră care a întrerupt în 1979 zborul primului cosmonaut bulgar, întregul program Intercosmos a fost decalat cu un an. Față de această amânare, decolarea rachetei Soiuz-40 a fost amânată și ea cu câteva zile față de data planificată din cauza unor defecțiuni descoperite înainte de ridicarea pe rampa de lansare.



Cu aproape trei saptămâni înainte de lansare cele două echipaje, principal și de rezervă, au fost aduse din Orășelul Stelar de lângă Moscova la cosmodromul Baikonur din Kazahstan, unde au continuat pregătirea în vederea lansării.

Spre seara zilei de 14 mai 1981, un autobuz special i-a adus pe cei doi cosmonauți din echipajul principal, echipați pentru zbor, către Platforma 17 de la cosmodromul Baikonur: colonelul sovietic Leonid Popov, cel care cu un an în urmă realizase recordul de durată în spațiul extraterestru de 185 de zile, și locotenentul major inginer Dumitru Prunariu. Cu două ore înainte de start echipajul a ocupat poziția de lansare în capsula navei cosmice aflată în vârful rachetei purtătoare, efectuând până la lansarea propriu-zisă o serie de teste ale aparaturii și sistemelor navei. La ora 20 16’ 38” (ora Bucureștiului), de pe cosmodromul Baikonur, a fost lansată racheta purtătoare cu nava cosmică Soiuz-40 (în greutate totală de 300 tone), având la bord echipajul mixt româno-sovietic format din locotenentul major pilot ing. Dumitru Prunariu și colonelul cosmonaut Leonid Ivanovici Popov. După 8 minute și 50 de secunde nava cosmică se desprindea de ultima treaptă a rachetei purtătoare, aflânduse deja la 220 km altitudine, aprox. 3000 km de punctul de lansare și deplasându-se în jurul Pământului cu o viteză de 28000 km/h pe o orbită înclinată față de ecuator cu 51,6o. Prunariu a devenit astfel primul român din istorie care a zburat în spațiu. Conform planificării zborurilor Intercosmos zborul avea să dureze aproape 8 zile, între 14 mai - 22 mai 1981.

Decolarea a decurs fără probleme. După înscrierea pe orbita circumterestră, verificarea parametrilor tehnici ai navei în condiții reale de zbor și efectuarea primei manevre orbitale de ridicare a orbitei, care au durat până la ora 4 dimineața a zilei următoare, cei doi cosmonauți au avut permisiunea să dezbrace costumele de scafandru cosmic, să treacă în modulul orbital și să se odihnească. S-au trezit a doua zi la ora 12, și după ce au mâncat, au efectuat a doua manevră de ridicare și corecție a orbitei navei cosmice în vederea începerii manevrelor de cuplare cu stația orbitală Saliut-6. În momentul cuplării, Soiuz-40 avea o viteză relativă față de stație de 0,3 m/s. "Îi auzim foarte bine pe vecini, echipajul Kovalionok și Savinîh, care se află în cosmos din luna martie“.

La 15 mai, nava cosmică Soiuz-40 se cuplează la complexul orbital Saliut 6 – Soiuz T-4. Momentul cuplării a fost imortalizat pe film din interiorul stației orbitale. Primul care a trecut prin deschizătura trapelor deschise ale celor două obiecte cosmice, a fost Prunariu.


Au petrecut șapte zile pe stația orbitală Saliut 6. Acolo, cei doi cosmonauți s-au întâlnit cu cosmonauții sovietici Vladimir Kovalionok și Victor Savinîh, care se aflau deja pe orbita circumterestră din data de 21 martie 1981.

Pentru o săptămână au lucrat împreună, realizând 22 de experimente științifice, printre care cele denumite „Capilar”, „Biodoza”, „Astro” sau „Nanobalanța”. Biodoza, de exemplu, a fost legat de studiul câmpului magnetic al Pământului și influența lui asupra organismelor vii. Marea majoritate a experimentelor efectuate au fost de concepție românească, iar aparatura realizată în România pentru acest scop s-a remarcat printr-un grad înalt de miniaturizare, fiabilitate și consum redus de energie, funcționând ireproșabil. Acestea au avut drept scop obținerea de informații deosebit de prețioase pentru lărgirea cunoștințelor în domeniul astrofizicii, fizicii nucleare și tehnologiei cosmice, iar experimentele biomedicale contribuie la completarea cunoștințelor existente privind comportarea organismului uman în condițiile specifice zborului cosmic, cât și la progresul cercetărilor fundamentale în domeniul medicinei aeronautice și al biologiei. Rezultatele obținute au fost utilizate pentru pregătirea zborurilor care au urmat.

Complexul cosmic cu echipajele la bord trecea de la noapte la zi și invers de 16 ori în 24 de ore. Tot de atâtea ori în exteriorul aparatelor cosmice se produceau variații de temperatură de aproape 300 grade Celsius (+150 de grade în zonele radiate de Soare și -150 de grade în timpul trecerii prin umbra Pământului). Prunariu ajunsese la performanța de a se îmbrăca în imponderabilitate în costumul de scafandru cosmic care avea 13 kilograme în timpul record de 7 minute. Acesta a înconjurat Pământul de 125 de ori, parcurgând 5.260.000 km, cu viteza de 28.500 km/oră, în 7 zile, 20 de ore, 42 de minute și 52 de secunde.

Pe la ora 19,30-20,00 treceam zilnic pe deasupra României. De acolo, de sus, România se vedea de mărimea unei pâini rumene de casă.

Ca și alți cosmonauți, datorită modificărilor care apar în organismul uman în imponderabilitate, Dumitru Prunariu a avut printre altele dureri de coloană în regiunea lombară aproape pe tot parcursul zborului cosmic. "Mă trezeam aproape regulat pe la 5 - 5,30 dimineața de durere și simțeam nevoia imediată de a mă mișca. În timpul liber, cam o oră și jumătate pe zi mă uitam prin hublourile stației cosmice admirând frumusețile Pământului. Spuneam că mergem "la plajă" pentru că Soarele "bronza" (vezi ardea) rapid și puternic. Televiziunea română ne pregătise și ea un program artistic pe niște benzi de video aflat atunci în fază primitivă, dar nu am apucat să vedem prea mult din el. Uneori udam ceapa verde, "plantată" în cârpe umede".


Programul de cercetare fiind încheiat, a avut loc revenirea din spațiul cosmic în data de vineri, 22 mai 1981, la ora 16,58, ora României. Capsula de coborâre a navei spațiale „Soiuz 40“ (2/3 din navă nu se recuperează) a aterizat în condiții aproape normale pe pământ, conform programului, în zona stabilită de pe teritoriul Uniunii Sovietice, la 225 kilometri sud-est de orașul Djezkazgan, din stepa Kazahstanului. Aterizarea a fost cu unele peripeții, parașuta deschizându-se cu 4 secunde întârziere, la mai puțin de 9.600 km cum era prevăzut, ceea ce a prilejuit tuturor mari emoții. Descriind momentele de imediat după aterizare, Prunariu relatează: "Trecerea la greutatea normală a fost cumplită. Mă trezesc luat pe sus de patru membri ai echipei de căutare și sunt așezat lângă Popov care stătea pe un șezlong. Am impresia că sunt de plumb și că pământul se clatină sub mine. La cinci minute după cosmos, ca o mângâiere, aud vorbindu-se românește“, mărturisea cosmonautul, referindu-se la Alexandru Stark, reporterul acreditat să relateze evenimentul. Așa amețit cum era, ajutat de ceilalți oficiali, Prunariu s-a îndreptat spre capsulă să semneze pe ea, conform obiceiului.

Misiunea a durat 7 zile, 20 de ore, 42 de minute și 52 de secunde, după un parcurs circumterestru de 5.260.000 de kilometri.

La momentul zborului, Dumitru Prunariu a fost cel de-al 103-lea cosmonaut al lumii; de atunci numărul cosmonauților a crescut la peste 450. Acest zbor de importanță epocală pentru România a situat-o în clubul select al țărilor participante direct la explorarea Universului și totodată atestă tradiția contribuțiilor marilor înaintași români la zborul omului printre stele.

Pentru realizarea cu succes a zborului cosmic, atât Prunariu, cât și Popov au fost decorați cu cele mai înalte ordine ale României și URSS. Din punct de vedere material, pentru realizarea sa istorică, Dumitru Prunariu a primit ca recompensă echivalentul a trei salarii sub formă de primă, acordată de ministrul apărării și a fost înaintat cu un an inainte de termen la gradul de căpitan. Autorităților de atunci le-a fost frică să nu fie refuzate de Ceaușescu în cazul în care ar face și alte propuneri de recompensare. În aceste condiții, trebuind să se mute cu familia în București unde a primit un post în cadrul Comandamentului Aviației Militare, Prunariu a fost obligat să locuiască jumătate de an la un cămin militar până să obțină o locuință, făcând apoi numeroase împrumuturi pentru a-și aranja apartamentul obținut și pentru stabilirea definitivă cu familia în capitala țării.

Wednesday, June 15, 2011

Dan Petrescu - perioada Southampton

Daniel Vasile Petrescu (born 22 December 1967 in Bucharest) is a Romanian football manager and former player, currently the manager of Kuban Krasnodar in the Russian Premier League.

He is famous for having played for Steaua Bucureşti in the 1989 Champions League Final and winning the UEFA Cup Winners' Cup and UEFA Super Cup with FA Premier League club Chelsea. Petrescu also received 95 international caps for the Romanian national side.


After playing for Steaua Bucureşti's youth teams, Dan Petrescu was promoted into the first team in 1986 in a game played by Steaua just one month after winning the European Cup. Petrescu was loaned to FC Olt for the 1986–87 season, but asked to come back to Steaua Bucureşti in 1987.

He was an important part of the team which reached the semifinals of the European Cup in 1988 and the final in 1989. Also in 1989 he played for the Romanian national team for the first time, but missed the World Cup of the following year due to an injury.

In 1991 he was bought by Foggia of Italy, in a period when the club saw promotion to Serie A. In 1993 he moved to Genoa.

Petrescu signed for Sheffield Wednesday in 1994 from Genoa, after a successful World Cup for Romania. After one season at Hillsborough he signed for Chelsea and featured prominently there for the next five years. During his term at Chelsea, he was a member of the teams which won the FA Cup in 1997 and the League Cup and Cup Winners' Cup (both in 1998). After falling out with Chelsea manager Gianluca Vialli after a defeat to Manchester United, Petrescu never played for the club again and was not even selected as a substitute for the 2000 FA Cup Final against Aston Villa. Turning down a move to Southampton in August 2000, he instead moved to Bradford City for £1 million, scoring once against West Ham.

In January 2001, Petrescu's former Chelsea manager, Glenn Hoddle eventually persuaded him to join Southampton for a "nominal" fee. He initially settled in well at The Dell, scoring against Leicester and Manchester City in his first few matches. In March, Hoddle left "the Saints" to take up the managerial reins at Tottenham Hotspur and his replacement Stuart Gray dropped Petrescu, replacing him with Hassan Kachloul for the rest of the season. After making only two substitute appearances in the 2001–02 season, Petrescu was released and returned to Romania.

Tuesday, June 14, 2011

Dan Petrescu - perioada Sheffield Wednesday

Daniel Vasile Petrescu (born 22 December 1967 in Bucharest) is a Romanian football manager and former player, currently the manager of Kuban Krasnodar in the Russian Premier League.


He is famous for having played for Steaua Bucureşti in the 1989 Champions League Final and winning the UEFA Cup Winners' Cup and UEFA Super Cup with FA Premier League club Chelsea. Petrescu also received 95 international caps for the Romanian national side.

After playing for Steaua Bucureşti's youth teams, Dan Petrescu was promoted into the first team in 1986 in a game played by Steaua just one month after winning the European Cup. Petrescu was loaned to FC Olt for the 1986–87 season, but asked to come back to Steaua Bucureşti in 1987.

He was an important part of the team which reached the semifinals of the European Cup in 1988 and the final in 1989. Also in 1989 he played for the Romanian national team for the first time, but missed the World Cup of the following year due to an injury.

In 1991 he was bought by Foggia of Italy, in a period when the club saw promotion to Serie A. In 1993 he moved to Genoa.

Petrescu signed for Sheffield Wednesday in 1994 from Genoa, after a successful World Cup for Romania. After one season at Hillsborough he signed for Chelsea and featured prominently there for the next five years. During his term at Chelsea, he was a member of the teams which won the FA Cup in 1997 and the League Cup and Cup Winners' Cup (both in 1998). After falling out with Chelsea manager Gianluca Vialli after a defeat to Manchester United, Petrescu never played for the club again and was not even selected as a substitute for the 2000 FA Cup Final against Aston Villa. Turning down a move to Southampton in August 2000, he instead moved to Bradford City for £1 million, scoring once against West Ham.

In January 2001, Petrescu's former Chelsea manager, Glenn Hoddle eventually persuaded him to join Southampton for a "nominal" fee. He initially settled in well at The Dell, scoring against Leicester and Manchester City[4] in his first few matches. In March, Hoddle left "the Saints" to take up the managerial reins at Tottenham Hotspur and his replacement Stuart Gray dropped Petrescu, replacing him with Hassan Kachloul for the rest of the season. After making only two substitute appearances in the 2001–02 season, Petrescu was released and returned to Romania.

Friday, June 10, 2011

Easy Rider : Jack Nicholson & Peter Fonda

Easy Rider is a 1969 American road movie written by Peter Fonda, Dennis Hopper, and Terry Southern, produced by Fonda and directed by Hopper. It tells the story of two bikers (played by Fonda and Hopper) who travel through the American Southwest and South with the aim of achieving freedom. The success of Easy Rider helped spark the New Hollywood phase of filmmaking during the late sixties. The film was added to the Library of Congress National Registry in 1998.


A landmark counterculture film, and a "touchstone for a generation" that "captured the national imagination," Easy Rider explores the societal landscape, issues, and tensions in the United States during the 1960s, such as the rise and fall of the hippie movement, drug use, and communal lifestyle. Easy Rider is famous for its use of real drugs in its portrayal of marijuana and other substances.

The protagonists are two freewheeling hippies: Wyatt, nicknamed "Captain America" (Fonda), and Billy (Hopper). Fonda and Hopper said that these characters' names refer to Wyatt Earp and Billy the Kid. Wyatt dresses in American flag-adorned leather, while Billy dresses in Native American-style buckskin pants and shirts and a bushman hat.

After smuggling cocaine from Mexico to Los Angeles, Wyatt and Billy sell their contraband to "Connection," a man (played by Phil Spector) in a Rolls-Royce and score a large sum of money. With the money from the sale stuffed into a plastic tube hidden inside the Stars & Stripes-adorned fuel tank of Wyatt's California-style chopper, they ride eastward in an attempt to reach New Orleans, Louisiana, in time for Mardi Gras.

During their trip, Wyatt and Billy meet and have a meal with a rancher, whom Wyatt admires for his simple, traditional farming lifestyle. Later, the duo pick up a hitch-hiker (Luke Askew) and agree to take him to his commune, where they stay for a day. Life in the commune appears to be hard, with hippies from the city finding it difficult to grow their own crops in a dry climate with poor soil. (One of the children seen in the commune is played by Fonda's four-year-old daughter Bridget.) At one point, the bikers witness a prayer for blessing of the new crop, as put by a communard: A chance "to make a stand," and to plant "simple food, for our simple taste." The commune is also host to a traveling theater group that "sings for its supper" (performs for food). The notion of "free love" appears to be practiced, with two women seemingly sharing the affections of the hitch-hiking communard, and who then turn their attention to Wyatt and Billy. As the bikers leave, the hitch-hiker (known only as "Stranger on highway" in the credits) gives Wyatt some LSD for him to share with "the right people."


While jokingly riding along with a parade in a small town, the pair are arrested by the local authorities for "parading without a permit" and thrown in jail. In jail, they befriend ACLU lawyer and local drunk George Hanson (Jack Nicholson). George helps them get out of jail, and decides to travel with Wyatt and Billy to New Orleans. As they camp that night, Wyatt and Billy introduce George to marijuana. As an alcoholic and a "square," George is reluctant to try the marijuana ("It leads to harder stuff", and "I don't want to get hooked"), but he quickly relents.
George Hanson (Jack Nicholson) with Wyatt (Peter Fonda)

While attempting to eat in a small rural Louisiana restaurant, the trio's appearance attracts the attention of the locals. The girls in the restaurant want to meet the men and ride with them, but the local men and police officer make mocking, racist, and homophobic remarks. One of the men menacingly states, "I don't believe they'll make the parish line." Wyatt, Billy, and George leave without eating and make camp outside of town. The events of the day cause George to comment: "This used to be a hell of a good country. I can't understand what's gone wrong with it." He observes that Americans talk a lot about the value of freedom, but are actually afraid of anyone who truly exhibits it.

In the middle of the night, the local men return and brutally beat the trio with baseball bats while they are sleeping. Billy luckily manages to scare the men off by pulling a switchblade on them. Wyatt and Billy suffer minor injuries, but George is killed by a machete strike to the neck. Wyatt and Billy wrap George's body up in his sleeping bag, gather his belongings, and vow to return the items to his parents.

They continue to New Orleans and find the brothel George had intended to visit. Taking prostitutes Karen (Karen Black) and Mary (Toni Basil) with them, Wyatt and Billy decide to go outside and wander the parade-filled street of the Mardi Gras celebration. They end up in a cemetery, where all four ingest LSD. They experience a psychedelic bad trip infused with Catholic prayer, represented through quick edits, sound effects, and over-exposed film.
Peter Fonda's American Flag Patch, sold for $89,625 in 2007.


Making camp afterward, Wyatt declares: "We blew it." Wyatt realizes that their search for freedom, while financially successful,[clarification needed] was a spiritual failure. The next morning, the two are continuing their trip to Florida (where they hope to retire wealthy) when two Rednecks in a pickup truck spot them and decide to "scare the hell out of them" with their shotgun. As they pull alongside Billy, one of the men lazily aims the shotgun at him and threatens and insults him by saying "Want me to blow your brains out?" and "Why don't you get a haircut?" When Billy flips his middle finger up at them, the hillbilly fires the shotgun at Billy who immediately hits the pavement, seriously wounded in the side. As the truck then takes off past Wyatt down the road, Wyatt turns around and races back to put his jacket over his fatally injured friend already covered in blood before riding off for help. But by this time, the same pickup truck has turned around and closes on Wyatt. Not wanting any witnesses to report them to the police, the hillbilly fires at Wyatt as he speeds by the pickup, hitting the bike's gas tank and causing it to instantly erupt into a fiery explosion. Wyatt lands by the side of the road, dead. As the murderous hillbillies drive away, the film ends with a shot of the flaming bike in the middle of the deserted road, as the camera ascends to the sky. The duo's journey has ended.

Thursday, June 9, 2011

Succes 2011: Juliette Lewis, Natural Born Actress

Juliette Lewis (born June 21, 1973) is an American actress and musician. She gained international fame for her role in the 1991 thriller Cape Fear for which she received an Academy Award and Golden Globe nomination for Best Supporting Actress. This followed with major roles in What's Eating Gilbert Grape, Natural Born Killers, The Evening Star, and From Dusk Till Dawn. Her work in television has resulted in two Emmy nominations.


Juliette Lewis was born in Los Angeles, California to Geoffrey Lewis, an actor, and Glenis Duggan Batley, a graphic designer. She has four siblings – brothers Lightfield and Peter, and sisters Deirdre and Brandy.

She appeared in The Wonder Years as Wayne's girlfriend in Episodes 24, 34 and 36. Lewis first garnered international attention and acclaim in 1991 with her turn as Danielle Bowden in Martin Scorsese's remake of Cape Fear, for which she was nominated for an Academy Award for Best Supporting Actress in 1991.



Over the next few years, she won further critical support in Woody Allen's "Husbands and Wives," Peter Medak's Romeo Is Bleeding, and opposite Brad Pitt in Kalifornia. In 1993, she acted alongside Leonardo DiCaprio and Johnny Depp in the drama film What's Eating Gilbert Grape. She played Mallory Knox in Oliver Stone's Natural Born Killers. She played a rock singer in the film Strange Days, doing her own singing on covers of two songs written by PJ Harvey, revealing her musical ability.

She received an Emmy nomination for her performance in Hysterical Blindness in 2003. She also appeared in the HIM music video for "Buried Alive By Love" in 2003.


Lewis appeared in Rockstar Games' Grand Theft Auto IV, providing the voice of "Juliette," the host of fictional radio station "Radio Broker." She starred in the video for the Melissa Etheridge song "Come To My Window," and has also appeared in a GAP commercial in which she was dancing with Daft Punk to the tune of the song "Digital Love." She also hosted the UK pop quiz show "Never Mind the Buzzcocks" in 2010.

Lewis launched a career as a solo singer and musician, leading American rock band Juliette and the Licks until 2009. After splitting with the Licks, she has formed a new band The New Romantiques, with whom she has recorded an album entitled Terra Incognita.


Lewis features on the track "Bad Brother" by the band The Infidels, from The Crow: Salvation Soundtrack album, which was released on April 2000. She is working with rock songwriter Linda Perry, among others. Lewis has also appeared on three tracks by Electronic Music group The Prodigy's 2004 CD Always Outnumbered, Never Outgunned ("Spitfire", "Get Up Get Off", and "Hot Ride"). In 2006, Blender magazine included her in their hottest women of rock music list while saying, " she delivered sonically varnished melodic punk replete with purring vocals and lyrics that bash porn, pharmaceutical companies and rotten lovers. (in no particular order)".


Lewis says of her acting and music, "I was always using music in my acting to prepare for roles. To me, cinema and music go hand in hand. Now I’m just giving attention to the other side of my art.”

In 2009, Juliette played at Przystanek Woodstock in Poland.

Wednesday, June 8, 2011

Campioni mondiali la fotbal: Carlos Dunga, căpitanul echipei Braziliei în 1994

Carlos Caetano Bledorn Verri (born October 31, 1963 in Ijuí, Rio Grande do Sul), commonly known as Dunga (pronounced Portuguese pronunciation: [ˈdũɡɐ]), is a former Brazilian football defensive midfielder and a World Champion for Brazil in the 1994 World Cup. Dunga coached the national team in the 2010 FIFA World Cup and was dismissed by the Brazilian Football Confederation following the team's elimination in the quarter finals.

His nickname is derived from the Portuguese translation of Dopey, a dwarf from the Snow White tale, and was given to him by his uncle due to his short height during his childhood. It was believed that he would be a short adult and the nickname remained in use even after he grew up and became taller. He is of Italian and German descent.

At the club level, Dunga played for Internacional (1980–84, 1999–2000), Corinthians (1984–85), Santos (1985–87), Vasco da Gama (1987), Pisa (1987–88), Fiorentina (1988–92), Pescara (1992–93), VfB Stuttgart (1993–95), and Jubilo Iwata (1995–98).


Internationally, Dunga played 91 times for Brazil, scoring six goals. His international career began in 1983 at the u-20 World Cup. Dunga captained the young Brazilian squad, winning the tournament against Argentina in the final. A year later, he helped Brazil to win a silver medal at the 1984 Summer Olympics in Los Angeles, California. Dunga then started to get calls for Brazil's main squad, winning the 1989 Copa América by defeating Uruguay at the Maracanã Stadium.

In 1990, he was a starter for Brazil at the World Cup 1990. After a lackluster tournament and the subsequent elimination in the second round by arch rivals Argentina, Dunga was held responsible more so than his teammates for the worst campaign at a World Cup since 1966. In the following years, he would be consistently targeted by Brazilian press due to his supposedly thuggish style of playing. This period in Brazil's football history was called "Era Dunga," as according to fans and journalists he symbolized the less than thrilling, slow, and defensive style of the team. In spite of that, Brazil's new coach Carlos Alberto Parreira kept Dunga as one of the starting XI throughout the 1994 World Cup Qualifiers and Finals.

Raí actually started the 1994 World Cup as Brazilian captain but after being allegdly the responsible for Brazil's poor performances, he was dropped altogether for Mazinho. Dunga took the captaincy and went on to lift the trophy.

Four years later, although playing in the lower standard J. League in Japan, he captained Brazil once more to the final where they lost to France.


Dunga played the anchor role in midfield extremely effectively. Many other players in this position lunged into tackles and put themselves about, but Dunga rarely went to ground to make a tackle, instead using his anticipation and timing.

In 1994, he often served as the captain of the team. Dunga scored the third penalty kick in the finals against Italy. He assumed the captain role for the next four years until the 1998 FIFA World Cup. The 1998 tournament was notable for the lack of teamwork. It was often visible as Dunga got into a fight with teammate Bebeto in the first round match against Morocco, forcing the rest of the team to break them up. Dunga also scored in the fourth penalty kick in the shootout eventually won by Brazil against the Netherlands in the semi-finals.

Honours as a player

Internacional

* Rio Grande do Sul State League: 1982, 1983, 1984

Vasco da Gama

* Rio de Janeiro State League: 1987
* Guanabara Cup: 1986

Júbilo Iwata

* J. League: 1997

Brazil U-20

* FIFA U-20 World Cup: 1983
* South American Youth Championship: 1983

Brazil

* FIFA World Cup: 1994
* FIFA Confederations Cup: 1997
* South American Pre-Olympic Tournament: 1984