Scriitor, dramaturg şi disident ceh, Václav Havel este un suporter pasionat al rezistenţei nonviolente, teoretizată altădată de un celebru politician indian, Mahatma Gandhi. A fost unul dintre liderii Revoluţiei de Catifea din 1989 şi devine preşedinte după primele alegeri libere. Pe 29 decembrie, 1989, fiind deja preşedinte al Forumului Civic, a fost ales preşedinte al primului Parlament liber.
Un insucces al carierei sale politice l-a reprezentat destrămarea Cehoslovaciei, în 1992, căreia Havel i s-a opus. Pe 3 iulie al acelui an parlamentul cehoslovac a refuzat realegerea lui Havel ca preşedinte al ţării, pe motiv că s-a pronunţat pentru menţinerea Cehoslovaciei. A demisionat din funcţie pe 20 iulie 1992, după Declaraţia de Independenţă a Slovaciei. Havel a devenit ultimul preşedinte al Cehoslovaciei şi primul preşedinte al Cehiei.
No comments:
Post a Comment